Electrica, mișcare de aproape 200 de milioane de lei: unde ajung aceste contoare inteligente

de: Ciprian Ioana
05 04. 2021

Electrica se pregătește de o licitație uriașă, în valoare de aproape 200 de milioane de lei. Achiziția are legătură cu contoarele inteligente.

Grupul Electric, prin compania Distribuție Energie Electrică România – DEER – se pregătește de montarea a sute de mii de contoare inteligente în mai multe zone ale țării. E vorba, în total, de 500.000 – adică jumătate de milion de astfel de dispozitive de măsurare a energiei electrice.

Proiectul e estimat la aproape 200 de milioane de lei și se referă la achiziția de “Produse şi servicii necesare dezvoltării Sistemelor de Măsurare Inteligentă etapa 2021-2023”.

Electrica montează 500.000 de contoare inteligente

Anunțul de licitație are o valoare estimată de 173 de milioane de lei.

“Achizitia de “Produse şi servicii necesare dezvoltării Sistemelor de Măsurare Inteligentă etapa 2021-2023”, este absolut necesara in vederea respectării calendarului de implementare a SMI sunt necesare echipamentele și serviciile specifice:contoare, concentratoare de date si echipamente auxiliare; servicii de integrare a echipamentelor în sistemul de gestiune a contoarelor SMI”, a scris DEER în anunțul de licitație postat luna trecută în sistemul electronic de achizitii publice.

E vorba de cea mai mare achiziție organizată de Electrica până acum. Dar vine de la o compania rezultată în urma unei fuziuni.  Au fuzionat cele trei societăți de distribuție, Muntenia Nord, Transilvania Sud și Transilvania Nord – și așa a rezultata DEER.

De remarcat că e prima achiziție centralizată de contoare inteligente pentru toată rețeaua de distribuție.

Criteriul de atribuire a contractului este cel mai bun raport preț-calitate, unde prețul are un punctaj de 70% în evaluarea ofertei, iar restul ține de caracteristici tehnice. Achiziția presupune un contract cadru Durata de implementare a contractului este de trei ani, iar DEER așteaptă ofertele până la data de 12 aprilie.

Electrica controlează trei din cele 8 zone de distribuție a energiei electrice din țară. Are montate deja 240.000 de contoare inteligente și, cu noua achiziție, se apropie de un milion. Și Enel are o campania similară anul acesta și, după montarea a încă 160.000 de contoare inteligente, va ajunge de asemenea la un număr de 1,1 milioane de unități în toată țara.